Topurile lui Chipciu, după 300 de meciuri în Superliga României. Cel mai tare meci în care a jucat și golul „unic” pe care l-a marcat. Cine e antrenorul care „i-a dat energie”. INTERVIU EXCLUSIV

Fostul mijlocaș al naționalei a ajuns recent la 300 de partide în Superliga României. O carieră în care Chipciu s-a bucurat de multe evenimente importante.

În partea a doua a interviului special cu Alexandru Chipciu, i-am cerut să facă topurile carierei sale. Jucătorul de 35 de ani este extrem de legat emoțional de partida Ungaria – România, din 2013. Atunci a marcat, în prelungirile jocului, golul de 2-2 care ne-a dus spre barajul pentru Cupa Mondială.

„Poți să vorbești despre fotbal oricât, cu el”

Alex, care a fost cel mai tare meci în care ai jucat?

Ungaria – România, pentru încărcătura emoțională. Apoi au fost derby-urile Steaua – Dinamo, Anderlecht – Standard sau Anderlecht – Brugge. Acestea sunt cele mai încărcate la nivel emoțional. A mai fost un meci cu Bayern foarte tare. Eram la Anderlecht, în Champions League. Am jucat contra lui Ribery atunci. Sigur, cele cu Ajax, cu Chelsea (n.r. la FCSB)…  Dar parcă alea au fost de mult.

După ce meci ai petrecut cel mai mult? 

Când eram tânăr, stăteam în cantonament la FCSB și e mult spus că petreceam. Dar știu că stăteam la Recursul Etapei și mai beam o bere și noi o mai lungeam. La Copenhaga am stat până mai târziu… Dar în rest nu petreceam foarte mult. Acum, după meci caut să îmi revin, să mă alimentez. E altceva.

Cel mai bun conducător pe care l-ai avut?

E greu să spun. Relația cea mai bună a fost cu MM Stoica, e clar. Mi-a fost mentor și cu el am avut și am cele mai multe povești despre fotbal. Strict pe fotbal, MM. Dar, administrativ, au fost și Argăseală, Radu (n.r, Constantea), care a promovat echipa din Liga a 4-a și a adus-o aici. Marian Copilu, la fel, conducător bun. Dar cu MM am cea mai bună relație și din punct de vedere afectiv. MM este foarte bun pe tot ce înseamnă fotbal. Vorbeam cu el non stop. Poți să vorbești despre fotbal oricât cu el. Despre campionate, sisteme, orice.

Cel mai bun prieten din fotbal?

Am enorm de mulți. Din perioada de la FCSB suntem toți fini, nași. Sun nașul unui copil al lui Chiricheș, Rusescu este nașul meu…Am un „miliard” de foști colegi care suntem ca frații. Sunt foarte apropiat cu Stanciu, am împărțit 3 echipe… Toșca, Râpă, Bourceanu, Pintilli, Tănase, Tătărușanu, Szukala, Pârvulescu face parte din familie… Avem și grupuri pe whatsapp.

„I-aș pune pe Reghe și pe Sabău pe primele locuri”

Cei mai buni antrenori? 

N-as putea compara. Aș putea să spun ce mi-a rămas… Răzvan Lucescu, fabulos. Isăilă, cu care am început să joc, mi-a influențat cariera enorm de mult. Viorel Moldovan. Sunt privilegiat, pentru că am lucrat cu antrenori foarte buni. Șumudică mi-a dat nebunia aia, când m-am și transferat la București. Reghecampf, clar. Au fost performanțele acelea. Aș lega între începutul performanțelor și sfârșitul carierei, cu omul care mi-a dat energia în acest moment.

Așa că i-aș pune pe Reghe și pe Sabău pe primele locuri. Dar și Rădoi mi-a plăcut foarte mult, Contra, la națională. Gâlcă, cu care am luat trofee.  trofee….Rene Weiler, care mă plăcea foarte mult la Anderlecht, Iordănescu, Dan Petrescu, cu care clar n-a fost cea mai bună relație, dar nu ai cum să-l contești. Nea Mihai Stoichiță, la fel, antrenor foarte bun. Am fost privilegiat. Cumva, ești format de toții. Nu există antrenor bun și antrenor rău. Cu unii îți merge mai bine, cu alții mai rău, dar asta e viața.

N-ai fost genul care să dea vina pe antrenori când nu i-a mers bine?

Cred că să dai vina pe antrenor este tendința pe care o ai. Și la antrenor e tendința să dea vina pe jucători. Este condiția primară de om. Apoi, dacă stai să analizezi, nu e doar vorba de antrenor nici la eșecuri, nici la succese. Nu e așa.

„Nu mai categorisesc în bine și rău. N-am regrete, n-am ură”

Coechipierul care te enerva cel mai mult?

Chiar, am uitat să vorbesc de Lato. Mă enerva mereu. Eram cei mai buni prieteni, dar ne ciondăneam la antrenamente.

Golul cel mai tare de care îți amintești?

Ca frumusețe, nu-mi vine în mine. Ca importanță, România – Ungaria, când am prins barajul. Unic. Erau tribunele goale, că aveau terenul suspendat, dar ca importanță… Așa, în timpul campionatului chiar dacă dai goluri importante, e altceva. Am mai dat în cupele europene. Dar acela cu Ungaria este peste toate.

Care e cea mai proastă decizie pe care ai luat-o?

Că am venit în România, am vrut să zic. Dar, văzând viața mea de acum, faptul că joc la U Cluj, cu suporterii pe care îi avem, pot spune că decizia a fost bună. Lucrurile sunt relative. Nu mai categorisesc în bine și rău. N-am regrete, n-am ură.

Cea mai bună?

Că m-am apucat de fotbal